Ziua marilor socoteli la PSD – Noua conducere le trage preșul lui Niculae Bădălău, Codrin Ștefănescu și… – stiripesurse.ro

Liderii PSD se vor reuni într-o ședință a Comitetului Executiv, o ședință în care se vor lua mai multe decizii și se vor reașeza oamenii pe funcțiile interne. În primul rând se va face o predare-primire de mandat de la vechea conducere către actuala conducere, iar apoi vor începe jocurile de putere.

Citește și: Adrian Năstase îndeamnă PSD să declanșeze RĂZBOIUL TOTAL împotriva lui Klaus Iohannis

Conform surselor noastre, Codrin Ștefănescu va fi destituit din funcția de secretar general adjunct. Argumentul folosit va fi că alegerea acestuia a fost nestatutară.

De asemenea, Niculae Bădălău va fi sancționat pentru declarațiile privind diaspora. Sursele noastre susțin că Bădălău juca puțin diferit față de tandemul Ciolacu-Stănescu, iar cei doi au găsit prilejul ideal de a-l scoate din joc. Cel mai probabil, Bădălău va fi eliminat din echipa de conducere interimară și i se va recomanda să nu candideze la Congres.

Un alt greu îndepărtat din cercul de putere al PSD va fi deputatul Adrian Rădulescu (Mitralieră). Acesta va fi scos din grupul care menține legătura cu sindicatele și înlocuit cu un alt coleg.

PSD va încerca să își îndrepte atenția și către diaspora. După un nou rezultat dezastruos, cei de la PSD vor constitui un grup de lucru pentru diaspora și un altul pentru relații internaționale.

Read More

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *