Dacă folosești Uber, e bine să știi că de acum vei putea fi penalizat. Iată pedepsele – AutoBild

Aplicația Uber primește o nouă funcție, de data aceasta pentru șoferi, însă care are un impact direct asupra utilizatorilor platformei.

Citește și:

București: Uber a deschis cel mai mare centru de asistență din Europa Centrală și de Est

Noua funcție Uber: Cum te asiguri că urci în mașina corectă

Serviciul de ride-hailing Uber a anunțat introducerea unei noi funcții pentru aplicația sa, una descrisă ca o măsură suplimentară de siguranță pentru șoferi – și care totuși privește în mod direct utilizatorii.

Astfel, pasagerilor care primesc feedback negativ din partea șoferilor li se va putea restricționa accesul la acest serviciu. Utilizatorii Uber care vor primi în mod repetat feedback negativ de la șoferi vor fi, la început, sfătuiți prin notificări cum să-și îmbunătățească rating-ul.

Dacă aceștia nu își schimbă comportamentul și continuă să primească puține stele, riscă să nu mai poată comanda mașini Uber timp de o săptămână. Pedeapsa maximă – primită de utilizatorii care nu arată nicio intenție de a-și îmbunătăți comportamentul – va consta în restricționarea definitivă a accesului la acest serviciu.

Uber consideră, prin această acțiune, că va îmbunătăți calitatea serviciului. Practic, acum ambele tabere au drepturi similare: până acum, doar șoferii primeau penalizare pentru feedback negativ din partea clienților.

Exemple de comportament necuviincios din partea pasagerilor sunt solicitarea depășirii limitei de viteză („mai repede, vă rog, că mă grăbesc!”) sau lipsa de politețe în limbaj și gesturi. Producerea de pagube aduse mașinii în timpul călătoriei este, de asemenea, un exemplu de comportament necivilizat.

„Vrem să ne asigurăm șoferii că lucrează într-un mediu sigur și confortabil. Avem deja un proces prin care îi eliminăm din platformă pe acei puțini șoferi cu un rating slab, iar astăzi lansăm un sistem cu ajutorul căruia să îndepărtăm utilizatorii care primesc feedback negativ constant și prin care să arătăm șoferilor parteneri că suntem și de partea lor”, afirmă Nicoleta Schroeder, managerul Uber pentru piața din România.

Read More

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *