Anunțul lui Klaus Iohannis la finalul summit-ului NATO: Mergem împreună mai departe fără niciun semn de întrebare – Digi24

Concluzia summit-ului NATO de la Londra, desfășurat pe fondul tensiunilor între Donald Trump, este că „NATO este unită, suntem uniți, NATO este puternică și mergem împreună mai departe fără niciun semn de întrebare”, a anunțat, miercuri, Klaus Iohannis, la finalul reuniunii.

Acesta a spus că liderii țărilor membre au decis să înceapă oficial un proces de elaborare a unor strategii pentru viitorul Alianței nord atlantice, care să îi aducă și o componentă politică mai accentuată. 

„S-a discutat despre procesul de reflecție, de stabilire a unor strategii pentru NATO și am decis ca sub conducerea secretarului general să demareze un astfel de proces de reflecție”, a explicat Klaus Iohannis, spunând că celebra declarație a lui Emmanuel Macron despre „moartea cerebrală” a Alianței ”a fost o afirmație care a dorit să șocheze un pic ca să inițieze un proces de reflecție”

„Trebuie să stabilim împreună care sunt amenințările la care trebuie să facă față NATO, cine sunt adversarii noștri, cum se relaționează NATO cu noile puteri, de exemplu cum se relaționează cu China, cum abordăm terorismul, cum se abotdează teatrele de război unde NATO nu e membră ca atare dar sunt prezenți membri, ca să evităm situații cum a apărut în Siria”, a spus președintele României. 

Liderii țărilor membre ale NATO au adoptat o declarație comună, care poate fi consultată AICI.

(Editor A.D.)

Read More

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *